Din păcate, paturile de TI au un grad foarte mare de ocupare, ceea ce înseamnă ca cererea de locuri depășește aproape permanent disponibilitatea lor.

De aici decurge necesitatea triajului, stabilirea unor priorități.

Pentru aceasta se iau în considerare afecțiunea acută, suferințele cronice și ponderea lor, severitatea bolii, potențialul de revenire din boală – reversibilitatea, disponibilitatea mijloacelor de tratament necesare în TI solicitată, calitatea vieții, dorințele pacientului în ceea ce privește propria viață.

Un criteriu controversat de admitere în TI este vârsta. De aceea, nu se folosește vârsta în sine, ci gradul de afectare a stării de sănătate.

Admiterea în Terapie Intensivă comportă riscuri și inconveniente. Riscurile țin de manoperele dificile care au un procent de complicații, iar inconvenientele sunt mai mult de ordin psihic: spațiu în general mai zgomotos, timp redus de comunicare cu familia, necesitatea frecventă de a primi sedare pentru a putea tolera diversele tratamente, etc

Principiul fundamental al admiterii în TI este acela că trebuie să fie anticipat un beneficiu, că aceasta internare trebuie să fie în cel mai bun interes al pacientului ( ‘’in the patient’s best interest’’ cum spun englezii).

Mai concret, se caută internarea persoanelor a căror viață este în pericol, dar care în același timp au șansa de a se recupera total sau parțial pentru a avea o calitate rezonabilă a vieții.

Până acum, încercarea de a face cât mai obiective aceste decizii, prin folosirea de scoruri de gravitate și de prognostic- a eșuat, acestea dovedindu-se insuficient de precise. Corpul uman funcționează după legile biologiei și nu după cele ale matematicii, nefiind perfect predictibil.

În România sunt stabilite prin lege următoarele priorități:

Prioritatea numărul 1: o au pacienții instabili care necesită tratament și/sau monitorizare care nu pot fi efectuate în afara terapiei intensive.

De exemplu: pacienți cu boli acute sau aflați imediat postoperator, care necesită ajutor respirator sau cardiovascular.

Prioritatea numărul 2: pacienții care necesită urmărire intensivă și ar putea avea nevoie de intervenție terapeutică imediată.

De exemplu: pacienți cu boli cronice care dezvoltă o suferință medicală sau chirurgicală acută.

Prioritatea numărul 3: Pacienții critici cu instabilitate care au șanse reduse de recuperare din cauza bolilor concomitente sau din cauza naturii bolii acute.

De exemplu: pacienții cu suferințe maligne metastazate complicate cu infecție, tamponada cardiacă sau obstrucție de căi respiratorii.

Prioritatea numărul 4: include pacienții care nu sunt în general admiși în Terapie Intensivă.

Acești pacienți fie nu au un beneficiu anticipat din cauza riscului mic sau, la extrema cealaltă, prezintă boli terminale ireversibile.

Experiența pacienților și a familiei, la ce să ne așteptăm.

Pentru a susține funcția principalelor organe ale corpului, în Terapie Intensivă putem avea nevoie de una sau mai multe tuburi și mașinării. Precizez că în funcție de dificultate și de starea de cooperare a pacientului, aceste manopere se efectuează fie în anestezie locală, fie cu anestezie locală și intravenoasă, pentru a avea confort.

Ulterior unele tratamente cum ar fi intubația și ventilația mecanică, care nu ar putea fi tolerate de un pacient conștient, impun administrarea continuă de medicamente sedative cu tatonarea dozei minim necesare.

Pentru susținerea respirației cu ajutorul ventilatorului (mașina de respirat) legătura cu căile aeriene ale pacientului se face fie cu sonda de intubație traheală – tub montat prin cavitatea bucală până în trahee ori cu tub de traheostomie, tub montat după incizia chirurgicala a traheii, sub anestezie.

Pentru monitorizarea cea mai fidelă a tensiunii arteriale sau pentru ajutarea inimii cu balon de contrapulsație este necesar cateter arterial, asemănător cu o braunulă obișnuită respectiv un alt cateter (tub) introdus într-o arteră de calibru mediu sau mare.

Pentru susținerea tensiunii arteriale poate fi necesar cateterul venos central- un tub foarte subțire introdus într-o venă de calibru mare aflata la 1-4 cm sub piele, ceea ce permite evaluarea necesarului de fluide și administrarea lor intravenoasă alături de medicamente care să susțină tensiunea arterială, etc

Pentru înlocuirea funcției renale prin hemodializă sau hemodiafiltrare și pentru inlocuirea funcției respiratorii prin ECMO( extracorporeal membrane oxygenation = oxigenare prin membrană extracorporală) sunt necesare catetere vasculare asemănătoare celui venos central, dar de calibru mai mare.

Pentru continuarea alimentației atunci când hrana nu poate fi administrată normal, pot fi necesare sonda nazogastrică/ gastrostoma endoscopică sau chirurgicală sub anestezie (tub introdus direct în stomac)/ jejunostoma (tub subțire introdus chirurgical în intestinul subțire, sub anestezie).

Pentru evacuarea unor lichide (ex ascită, pleurezie, hemotorace etc) sau a aerului (ex pneumotorace) anormal acumulate în abdomen sau torace se folosesc tuburi de dren de calibre diferite.

Însă nu toate terapiile intensive pot folosi toate aceste mijloace.

Exista 3 categorii de ATI în România:

Secțiile ATI de categoria III, din spitalele mici, au un nivel de competență bazală, asigurând îngrijire postoperatorie, dar cu posibilități limitate pentru îngrijire de lungă durată sau de mare amploare.

Secțiile de categoria a II-a asigură servicii medicale complete pentru pacientul critic medical sau chirurgical, cu excepția: chirurgiei cardiovasculare, neurochirurgiei majore, a transplantului de organe, a politraumei, a chirurgiei hepatice majore și a marilor arși. Aceste specialități se găsesc doar în Terapia Intensivă de categorie I.