CE ÎNSEAMNĂ PREGĂTIRE PREOPERATORIE?
O temeinică pregătire preoperatorie are în vedere două componente: optimizarea și preabilitarea.
Atât optimizarea cât și preabilitarea necesită implicarea medicilor și a pacientului, deopotrivă. Ce deosebiri ar fi? Pentru optimizare medicii au mai multa bătaie de cap în a descoperi problemele pacienților și a indica cea mai bună variantă de tratament ținând cont de toate problemele de sănătate ale persoanei respective. Optimizarea presupune și abandonarea comportamentelor dăunătoare cum sunt fumatul și alcoolul.
Preabilitarea,implică multa hotărâre din partea cui dorește să își îmbunătățească starea de sănătate- în general și șansa de reușită a unei intervenții chirurgicale- în special. Aceasta, presupune adesea o schimbare consistentă a stilului de viață cu atenție la la felul de a se hrăni,la activitatea fizică și la măsuri de îmbunătățire a stării psihice.
Cum s-a ajuns la concluzia că aceste lucruri sunt necesare?
Există , să știți, în medicină un permanent efort de a avea rezultate mai bune, de a scădea riscurile. În general, se merge pe două planuri: inventarea de noi instrumente de diagnostic și tratament, respectiv, pregătirea pacientului.
Cu noile tehnici se dorește descoperirea mai rapidă a bolilor și tratatea lor cât mai puțin invaziv (prin modificări minime la nivelul corpului). De exemplu, tehnicile laparoscopice sau endoscopice, dezvoltate în ultimii 30- 50 de ani, scutesc pacienții de tăieturi mari care fac recuperarea mai dificilă. La vremea dezvoltării lor, aceste tehnici pareau o ‘’nebunie’’, fiind mult mai dificile pentru medici decât abordarea clasică, dar din fericire, există mereu ‘’nebuni’’ care să iși petreacă mult timp din viață pentru a inova, a perfecționa, a simplifica și a stăpâni o tehnică până când aceasta devine noul standard. Aici nu mă refer doar la medici și asistenți ci și la foarte mulți ingineri și tehnicieni, informaticieni, etc.
Spuneam că a doua cale de a face medicina mai performantă este aceea de a pregăti mai bine pacientul. Sub acest aspect, deși începuturile au fost mult mai îndepărtate, progrese semnificative au adus ultimii treizeci de ani.
În istoria medicinii, multă vreme, pregătirea pacientului a fost o chestiune de ore înaintea intervenției propriu-zise. Apoi, prin anii ‘90, s-a pus problema de a grăbi recuperarea pacienților. Mai exact, s-a dorit a scădea numărul și severitatea complicațiilor legate de operație, durata internării și, mai mult decât atât, s-a căutat a diminua stresul general al corpului pentru a –l ajuta să iși reia mai repede activitățile. Măsuri concrete se iau, practic, pe o perioadă de zile, așa numita perioadă perioperatorie, cuprinzând, cel mai frecvent, preziua operației și câteva zile postoperator. Acest concept, de îmbunătățire a recuperării postoperatorii– ERAS (Enhanced Recovery After Surgery) se practică intens în tările vestice, dar neuniform în România.
Ce aduce nou? Ei bine, s-au pus sub semnul intrebării unele practici tradiționale, s-a restudiat dacă sunt justificate și s-a renunțat la cele inutile, acționându-se pe mai multe planuri.
Astfel, se incearcă reducerea disconfortului legat de sete și de foame, permițându-se hrana solidă ușoară cu 6 ore înainte de operație și lichide dulci, dar clare, până la două ore preoperator. Se evită sondele nazogastrice și clismele. După operații, chiar dacă acestea implică tubul digestiv, se permite folosirea gumei de mestecat, iar alimentația se reia mult mai repede decât altădată, inițial cu lichide, apoi cu alimente ușoare.
Pentru a evita durerea, de intensitate medie sau mare, se folosesc mai multe medicamente de mai multe tipuri, administrate atât intravenos cât și în tehnici de anestezie loco- regională. Astfel, se previne și folosirea în exces a oricărui medicament.
Mobilizarea din pat a pacienților se face mai curând după operatie și mai intens.
Există ghiduri, bazate pe multe studii, detaliate pentru fiecare specialitate chirurgicală în parte.
În ce privește nutriția și renunțarea la toxice, pacienții primesc sfaturi cu săptămâni înainte. Pur și șimplu pentru că beneficiile unor astfel de măsuri nu se văd de pe o zi pe alta. Și iată cum, încet- încet ne dăm seama că ar avea rost o pregătire de mai lungă durată.
Totuși, atunci când vorbim de ERAS, vorbim în mare parte de reabilitare. Intâi trecem printr- o intervenție chirurgicală, după care ne refacem. S-a dovedit că asta nu este suficient pentru persoanele cu mai multe probleme de sănătate. Și astfel, a apărut ideea de preabilitare-dacă suntem mai fragili sau/și operațiile sunt mai dificile, ne pregătim înainte de intervenție pentru a trece cu bine peste aceasta.
Așadar, preabilitarea se referă la pregătiri specifice care se fac înaintea intervenției pentru a ne crește șansele de a trece cu bine peste acest eveniment.
Nu sună chiar necunoscut, nu-i așa? Sportivii se pregătesc fizic înaintea competițiilor solicitante. Tot ei folosesc regimuri alimentare speciale. Noi toți, de mai multe ori în viață, ne-am pregătit psihic înaintea unor examene.
Optimizarea preoperatorie, preabilitarea și reabilitarea se completează reciproc și cred că deja se impune să nu le mai privim separat. Dar vă pot spune, din studii și din experiență, că dacă primele două sunt luate în serios, a treia este mult mai ușoară.
Știm cu toții că suntem mai curajoși când ne știm pregătiți, decât atunci când mergem la noroc. Și stim cu toții că orice este mai ușor de prevenit decât de tratat!
Pentru a fi complet informați vă rog să accesați și: