De ce se pune în mod special problema alimentației înaintea unei operații?

Chirurgia de amploare medie și mare induce modificări endocrine, metabolice, imunologice, etc, consecința fiind tendința organismului de a consuma mai multă energie și proteine (catabolism). Foamea, stresul și statul în pat sunt în stare să topească masă musculară proprie pentru a face rost de proteine, ca sursă de energie.

De statusul nostru nutrițional depinde vindecarea tuturor cusăturilor chirurgicale și cât de repede și de voinici ne ridicăm din pat după operație.

Autoevaluarea statusului nutrițional

Cum bănuim că nu am avea o stare de nutriție potrivită ?

Iată câteva repere:

1.Indicele de masă corporală (IMC).

IMC se calculează împărțind greutatea (Kg) la înălțimea (metri), la pătrat Ex G= 80 Kg și Înălțime 1.75 m , IMC = 26.

Gluma preferată a persoanelor grăsuțe este că’’ în vremuri de restriște cei grași slăbesc și cei slabi mor’’, dar adevărul este undeva la mijloc

Valorile normale ale IMC sunt cuprinse între 18,5- 24,9, aici avem cele mai mici riscuri de sănătate din punct de vedere al greutății corporale.

De la un IMC de 18 în jos suntem periculos de slabi, la IMC 25- 29.9 suntem supraponderali. De la IMC de 30 începe obezitatea, între 30- 34.9- obezitate grad I, între 35-39.9 obezitate grad II, iar de la IMC de 40 vorbim de obezitate morbidă.

Deci să ne îngrijorăm la IMC sub 18 și peste 30.

Excepție fac persoanele atletice cu multă masă musculară, care vor cântări mai mult fără să fie obeze, mușchii fiind mai grei decât grăsimea.

Scăderea în greutate peste 10% din greutatea inițială, în mai puțin de 6 luni este un semn de alarmă.

2. Masa musculară

După cum ați înțeles deja, greutatea raportată la înălțime nu este totul , contează și compoziția corporală.

Dacă masa noastră musculară nu este prea bine reprezentată( sarcopenie) sau a scăzut în ultimul timp, din nou, se impun măsuri: hrană și exerciții.

3. Obiceiurile alimentare

Din recomandările generale , care vor urma, vă veți da seama cât de aproape sau de departe vă situați față de nevoile corpului Dvs, în ce privește aportul de proteine, calorii, vitamine și calitatea acestora.

Evaluarea statusului nutrițional

Specialiștii pot aprecia mult mai precis compoziția corporala prin măsurători clinice, mijloace imagistice, bioimpedanță, analize sangvine, etc.

În urma acestei evaluări și ținând cont de alte probleme de sănătate, fiecare persoană primește recomandări pentru a atenua deficitele.

Recomandări generale:

Nu e vorba de o dietă anume, ci de câteva corecții la unele obiceiuri alimentare nefolositoare.

Ce alimente evităm?

Noi trebuie să fim atenți la etichetele produselor pe care le cumpăram.

Să evităm carnea și brânzeturile afumate și produsele cu conținut de nitrați, nitriți- E249, E250, E 251,E 252 care, în cele din urmă duc la formarea de nitroazamine, cu potențial cancerigen.

Alimentele prăjite, îndeosebi cele cu conținut crescut de carbohidrați (ex amidon)- cartofii, făina, aduc acrilamida, cu potențial cancerigen.

E320 – BHA( butilhidroxianisol), folosit pentru prevenirea râncezirii grăsimilor, poate provoca transformări la nivelul ADN -ului uman și tumori gastrice.

E 954 zaharina și sărurile sale nu sunt cancerigeni dovediți la oameni, dar rămân aditivi controversați.

Ce alimente căutăm?

Sursele de proteine de calitate sunt în primul rând alimentele de origine animală precum: carnea, albușul de ou, fructele de mare, lactatele (să nu confundăm proteinele cu grăsimile=lipidele, deci nu ne referim la unt și smântâna, ci la celelalte lactate).

Proteinele sunt formate dintr-o materie primă numită aminoacizi. Dintre aceștia, 11 pot fi sintetizați și de către ficatul nostru, dar restul 9 îi luăm din alimentație. Toate proteinele animale îi conțin pe toți cei 9 aminoacizi problematici și îi conțin în cantitate suficientă. Proteinele de origine vegetală aduc cantități mai mici din acești aminoacizi, iar unele nu îi conțin pe toți.

Ciupercile, soia, quinoa, hrișca, amarantul (știr) și chia sunt sursele de proteine vegetale ce conțin toți aminoacizii. Alte legume au conținut scăzut de metionină și cisteină, iar gramineele și nucile au conținut scăzut în lizină.

În mod particular, în vederea unei intervenții chirurgicale la pacient cu malnutriție proteică, se indică proteinele din lactate și în special urda, ricotta sau suplimentele proteice din zerul de lapte. Aceste recomandări se fac pe baza conținutului crescut în leucină, un aminoacid care promovează creșterea, întreținerea și repararea masei musculare, facilitând și vindecarea plăgilor.

Alte alimente cu conținut crescut în leucină sunt carnea, peștele, mai ales cod , ton, hering, macrou, somon, brânzeturile în general, semințele de pin, fisticul, migdalele și nucile caju.

Însă, lucrurile nu sunt niciodată simple în medicină. Există îngrijorări ca dieta bogată în leucină determină rezistență la tratamentul cu Tamoxifen în cazul cancerului mamar, subgrupa pacientelor cu receptori de estrogen pozitivi. În aceasta situație, se recomandă o dietă săracă în leucină pentru a favoriza tratamentul.

Ideea că lactatele în general nu au ce căuta în alimentația unei persoane care se confruntă cu cancerul nu este susținută. O nutriție variată, care să cuprindă și lactate, este recomandată. Ce se știe cu certitudine este ca produsele lactate au un rol în prevenția cancerului intestinal.

Cantitatea de proteine necesare zilnic este de 1.2-1.5 g/Kg/ zi.

Exemplu: G=70 Kg, necesar zilnic de proteine= 84-105 grame

În cazul persoanelor obeze, necesarul de proteine nu se calculează la greutatea reală, ci la greutatea ajustată care se apropie de greutatea ideală, dar este mai mare decât aceasta.

Pentru simplificare, vom lua o cifră care aproximează greutatea ideală, ceea ce ne permite să folosim necesarul de proteine de 1.5 grame/ Kg /zi.

Astfel, măsurăm înălțimea în cm, reținem cifra cu care depășim 100 de cm și o înmulțim cu 1.5g.

Ex: G= 100 Kg , I=170 cm , necesar proteic= 70 x 1.5 = 105 grame.

Ajustările necesare în anumite boli cronice vor fi prezentate la sfârșitul acestei pagini.

Sursele de energie necesare organismului nostru trebuie să fie carbohidrații (făinoase) în proporție de 55- 65%, grăsimile 20-35%, iar proteinele în procent de doar 15-20%.

Ați reținut că proteinele reprezintă principalele ”cărămizi’’ din care e făcut corpul uman și mai puțin un combustibil. Doar când nu mai avem rezerve de glucoză și grăsimi, mușchii încep să fie folosiți ca sursă de energie, ceea ce nu este de dorit.

O sută de grame de ciocolată sau 100 de grame de salată verde sună diferit, nu-i așa?

Vorbim despre densitate calorică, numărul de calorii per gramaj (de obicei număr de calorii pe 100 grame sau 100 ml). Le avem pe toate produsele.

Sunt considerate alimente cu densitate calorică mare, alimentele solide de peste 240 kcal/100g, cele semisolide de peste 100kcal/ 100 ml și cele lichide cu mai mult de 50 kcal/ 100 ml.

Densitate calorică mică au alimentele solide cu maximum 100 kcal/100 g, cele semisolide cu maximum 50 kcal/ 100 ml și cele lichide cu maximum 40 kcal/100 ml.

Alimentele cu densitate calorică medie se situează între valorile categoriilor mai sus menționate.

Ca să aveți un reper în plus, pentru a vă menține greutatea sau a o scădea este de dorit ca doar 25% din calorii să provină din alimente cu densitate calorică mare, aproximativ 45% din alimente cu densitate calorică medie, iar restul din alimente cu densitate calorică mică.

Sursele de vitamine și minerale sunt asigurate de o dietă variată, iar la nevoie suplimentele sunt la îndemână și vor fi alese în funcție de deficitele prezente.

Se impune o remarcă cu privire la dieta vegetariană, unde se pot înregistra deficite de vitamine B12 și D, de acizi grași omega 3, calciu , fier și zinc.

Excesul de vitamina B12 este, într- adevăr, asociat cu riscul de cancer pulmonar. Spre liniștea noastră, nivelul de vitamina B12 din sânge poate fi dozat în laborator, ajutându-ne în deciziile de suplimentare.

O ultimă recomandare generală în ce privește nutriția se referă la protejarea microbiotei intestinale, care reprezintă totalitatea microbilor normal prezenți la acest nivel.

Pe lângă roluri deja cunoscute: protejarea de infecții cu germeni rezistenți, sinteza de vitamine de grup B, acid folic și vitamina K, microbiotei i se atribuie tot mai multe roluri noi. Acestea ar fi: menținerea integrității peretelui intestinal, rol în imunitate, inclusiv în răspunsul favorabil al corpului la vaccinuri și la imunoterapia adesea folosită în oncologie, și chiar influențarea stării noastre psihice prin câteva căi de a comunica cu creierul uman.

Pentru răsfățul miliardelor de prieteni din intestin se recomandă evitarea așa- zisei diete vestice, cu multe grăsimi și dulciuri procesate și se încurajează consumul de fibre din vegetale. Acestea au rol prebiotic– constituie sursa de hrană pentru bacteriile intestinale.

Efectul probiotic – de aducere a noi germeni folositori, se obține prin consumarea unor alimente fermentate: zeama de varza murată și alte murături nepasteurizate, toate tipurile de iaurt , dar în special kefirul și altele mai exotice precum măslinele în saramură, ceaiul kombucha, amestecul coreean kimchi, supa japoneză miso și tempeh-ul indonezian.

Imunonutriția – folosirea unor suplimente alimentare cu aminoacizi, etc pentru îmbunătățirea răspunsului imun al organismului- nu a convins din punct de vedere practic. Rămâne ca, printr-o dietă echilibrată, să obținem și acest efect.

Tipuri de susținere nutrițională

În funcție de deficitele nutriționale prezente, starea unei persoane se poate ameliora doar prin schimbarea alimentației, alteori este nevoie de suplimente alimentare sub forma de băuturi sau prafuri hiperproteice, iar în cazurile cele mai problematice poate fi nevoie de suplimentarea alimentației cu produse care se administrează intravenos.

Nutriția și timpul

În ce privește durata unei intervenții nutriționale, aceasta trebuie să fie de minimum două săptămâni.

La pacienții cu malnutriție severă, din cauza riscului foarte mare de complicații și deces se preferă chiar amânarea intervenției pentru ameliorarea stării de nutriție.

În ce privește momentul optim al administrării suplimentelor alimentare pe parcursul zilei, există trei recomandări: dimineața la micul dejun, seara înainte de culcare, dar și în prima ora după ce am terminat exercițiile fizice. În acest interval, se pare ca organismul este dornic să acumuleze nutrienți și să fabrice noi proteine (anabolism).

Recomandări nutriționale în funcție de bolile asociate

Deoarece varietatea combinațiilor de boli este foarte mare, recomandările trebuiesc individualizate în funcție de date concrete.

Voi face doar referiri la 3 situații care necesită precauții.

1.Insuficența renală

Deoarece rinichii se ocupa de eliminarea deșeurilor provenite din arderea proteinelor, atunci când aceștia sunt suferinzi, o cantitate prea mare de proteine i-ar suprasolicita și i-ar uza în plus.

În insuficienta renala cronică se recomandă, așadar, scăderea consumului de proteine la 0.6- 0.8 grame/Kg/ zi.

2.Ciroza hepatică

Pacienții cu ciroza hepatică au fost multă vreme sfătuiți să consume puține proteine din cauza riscului de apariție sau agravare a suferinței neurologice- numita encefalopatie hepatică. Aceasta debutează cu tulburări de atenție și concentrare și poate progresa pana la comă.

Astăzi, aportul proteic limitat la 0.6- 0.8 grame/Kg/zi, este recomandat doar atunci când pacientul prezinta encefalopatie hepatică. În rest pacientul cirotic este sfătuit să consume 1-1.5 g/Kg/ zi, dar sursa proteinelor să fie preponderent vegetală, mai săracă în metionină. Aceasta pare să fie implicată în dezvoltarea encefalopatiei hepatice.

Aportul caloric recomandat în ciroza este de peste 25 kcal/ Kg/zi și adesea sunt necesare suplimente cu zinc.

3.Cașexia

Readucerea unei persoane foarte slabe la o greutate normală este o mare provocare din cauza sindromului de realimentare, care pune viața în pericol. Acesta se evită crescând aportul alimentar ușor, în mai multe etape, administrând concomitent vitamine de grup B, observând și suplimentând nivelele sangvine de potasiu, magneziu, fosfor, etc.