Terapia Intensivă se referă la îngrijirea pacienților critici.

Pacienții critici sunt acele persoane care se află deja într-o situație amenințătoare de viață sau au un risc crescut de a ajunge într-o astfel de situație într-un timp scurt (ore).

Un alt fel de a defini această specialitate medicală este acela că se ocupă de diagnosticul și tratamentul disfuncțiilor severe sau ale insuficiențelor organelor din corpul uman.

Disfuncție severă sau insuficiență de organ înseamnă că acea parte din corp funcționează la o capacitate foarte scăzută față de cea normală sau nu funcționează deloc.

Cele mai multe manevre salvatoare de viață din medicină sunt efectuate de către medicii ATI, medicii urgentiști și medicii chirurgi, urmând medicii din alte specialități care întreprind așa- numitele manevre invazive, manevre cu risc crescut, care necesită înaltă specializare.

Asistenții de anestezie și terapie intensivă sunt, de asemenea, cei mai specializați asistenți dintr-un spital.

Pentru că îngrijirea în Terapie Intensivă este foarte costisitoare, toate sistemele de sănătate sunt nevoite să limiteze numărul paturilor de ATI. În cadrul unui spital, acest număr reprezintă între 6%-10% din numărul total al paturilor din secțiile care îngrijesc pacienți cu suferințe acute.

Tipuri de diagnostice cu care se intră în Terapie Intensivă

Fie ca este vorba despre plămâni și căile respiratorii, despre inimă și vasele de sânge, despre creier sau măduva spinării și sistemul nervos periferic, despre ficat și tubul digestiv, despre rinichi și căile genito- urinare, despre glandele endocrine, situația în care nu își mai îndeplinesc rolul decât în procent foarte scăzut, ne pune viața în pericol.

Cele mai frecvente diagnostice de internare în TI sunt: insuficiența respiratorie, infecțiile severe sau șocul septic, alte cauze de șoc: hemoragic, cardiogen, posttraumatic, anafilactic (alergia amenințătoare de viață), traumatismele craniene și politraumatismele, accidentul vascular cerebral, rupturile de anevrisme cerebrale (dilatări ale unor vaselor de sânge din creier), insuficiența hepatică, insuficiența renală și starea postoperatorie. Internările postoperatorii se fac fie după intervenții chirurgicale de amploare, indiferent de starea pacientului sau după intervenții de dificultate mare sau medie la pacienți cu stare de sănătate anterior afectată.

Șocul se referă la imposibilitea menținerii unei tensiuni arteriale și a unui aport de sânge  adecvat la nivelul organelor și țesuturilor din corp, situație incompatibilă cu viața, în absenta diagnosticării tipului de șoc și a tratamentului.

Mai rar necesită terapie intensivă malnutriția severă cu dezechilibre mari ale principalelor săruri minerale din corp (sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fosfor) sau durerea care nu poate fi stăpânită medicamentos și necesită tehnici de anestezie regională.

Ați observat deja că vorbim, fie de persoane anterior sănătoase, ori de persoane care aveau deja probleme de sănătate care s-au agravat.

În prima situație vorbim de o boală acută, iar în cea de a doua, de o suferință cronică acutizată.

În principiu o boală acută ne dă mai multe șanse de vindecare, cu excepția traumatismelor devastatoare.

În bolile cronice, din păcate nu mai poate fi vorba de vindecare, iar ameliorarea depinde de cât de severă este afectarea cronică.

Reiese de aici ca boala cronică este ireversibilă. Ținta rămâne să o controlăm cât mai bine.

Așadar este suficient un organ din interiorul nostru care să fie sever afectat pentru a necesita terapie intensivă, însă adesea pacienții vin cu insuficiențe multiple din cauza interdependenței organelor din corpul nostru.

Vă dau câteva exemple:

1. Nu există boală de plămân care să nu provoace și o suferință cardiacă, și invers;
2. Situațiile în care inima nu pompează suficient sânge o afectează în primul rând pe ea însăși (cerc vicios), apoi afectează în cea mai mare măsură creierul și rinichii, fără a rămâne celulă din corpul nostru care să nu sufere într-o anumita măsură;
3. Ficatul este, de asemenea, afectat de suferințele unei inimi dilatate și provoacă, la rândul lui, suferințe ale creierului și ale rinichilor;
4. Boli precum hipertensiunea, diabetul zaharat și fumatul accelerează arterioscleroza (depunerea de grăsimi, îngustarea și rigidizarea vaselor de sânge), astfel afectând întreg organismul. Aceasta se întâmplă direct proporțional cu gradul de ignorare a acestor probleme și cu timpul scurs de la apariția bolii/obiceiului. Daca vreți este ca și cum ai strica toate drumurile dintr-o țară.
5. Un abdomen voluminos: obezitate, ascită (acumulare de apă în abdomen), ocluzie intestinală, etc exercită presiune asupra mușchiului care desparte toracele de abdomen (mușchiul diafragm) și, implicit, turtește bazele plămânilor (atelectazie), scoțând astfel din funcție cel puțin o treime din ei. Pe acest fond, se dezvoltă cu ușurință și pneumonia. De asemenea, presiunea intraabdominală crescută afectează funcția renală.
6. Pacientul fragil (vulnerabil)-este persoana cu multiple boli în diferite stadii, de obicei vârstnic sau cu o boala debilitantă, indiferent de vârstă. Acesta și- a pierdut în mare măsură independența, având nevoie de ajutorul altor persoane în viața de zi cu zi.

Caracteristica acestor persoane este ca sunt repede dezechilibrate și foarte dificil de reechilibrat- rezervă fiziologica scăzută. Daca se reușește ameliorarea stării lor, cel mai adesea, ele părăsesc terapia intensivă cu un grad și mai mare de dependență de îngrijiri.

Acestea sunt înlănțuirile pe care un medic ATI le vede la orice persoană.

Acesta sunt, totodată, posibile explicații ale unor situații în care o intervenție chirurgicală reușită nu garantează o evoluție favorabilă în ansamblu.